Daca intrebi pe oricine din Romania "esti crestin?" raspunsul ce imediat va veni e cel pe care toti il stim: "Daaa!"
Intr-o zi, mi-a venit in minte o intrebare: Cand e atribuit pentru prima oara in Biblie, cuvantul "crestini" ucenicilor? Am inceput sa caut in Faptele Apostolilor capitolul 1, 2, 3... socat ca nu gasesc am mers mai departe... 4, 5, 6, 7... si mai socat... 8, 9, 10, 11 Bum! Capitolul 11? :O Socat de-a binelea. Si pe masura ce am cautat, cateva lucruri mi-au sarit in ochi:
In primul rand, nu a fost initiativa ucenicilor de a-si pune numele de "crestini". Nu s-au trezit ei bine intr-o dimineata si au zis: mai baieti... hai sa ne punem un nume la trupa... si sa ne facem si un logo. Poate si un website :D si cu buton de subscribe, si unul cu anunturi pt urmatorul botez. =)) Ok... exagerat. :)) Dar un prim lucru ce l-am observat e ca ... doar in capitolul 11? Poi pana in capitolul 11 ucenicii au avut o trezire, 3000 oameni s-au intors la Isus intr-o zi, apoi a doua zi 5000 oameni (nu ca la noi 2-3-10 la o conferinta si zicem: uai, ce succes. Si pe vremea aceea oamenii erau si mai putini pe pamant decat azi. Deci era acolo ceva extra ce noi nu avem. O sa vedem imediat ce. Sau mai bine zis pe cine? Am stricat surpriza? :D )
Apoi... ologul din nastere e vindecat la Poarta numita "Frumoasa", apoi Petru si Ioan au fost dusi in fata Sinedriului si confruntati, Anania si Safira au fost confruntati si oamenii s-au socat cand i-au vazut picati la podea, morti, pentru ca l-au mintit pe Duhul Sfant. Apoi apostolii au fost inchisi, eliberati, Stefan e omorat pentru credinta si marturisirea lui ISus (Stefan... plin de duhul era unul care SLUJEA LA MESE... si cand iesea pe strada facea minuni si vindecari de se crucea lumea... el... cel care ducea de mancare la mese si turna apa si vin in pahare... el.. sluga tuturor... daca el avea asa putere... ceva nu e in regula cu noi :)) Aaaa... si fata lui stralucea ca fata unui inger, in fata multimii care il omorau cu pietre... ce orbi sa fi fost oamenii aia...) Apoi crestinii au fost prigoniti (cap 8), apoi minunile si trezirea adusa prin Filip, apoi Paul o invie pe Tabita din morti, apoi sutasul Corneliu e botezat cu Duhul Sfant si el, dupa ce Petru are o viziune extraordinara ce era in totala contradictie cu legea oamenilor religiosi.
Si apoi capitolul 11, versetul 26 ... doar atat de tarziu... si Cuvantul lui Dumnezeu spune ca "pentru intaias data, ucenicilor LI S-A DAT numele de crestini, in Antiohia". Wow... doar dupa atata putere, minuni, treziri, LUMEA a fost cea care i-a privit si a observat si a spus: EI SUNT CRESTINI, adica EI SUNT CA SI CRISTOS, sau EI SUNT URMASI AI LUI CRISTOS. De ce? Pentru ca lumea ii privea si Il vedeau pe Isus in tot ce ei faceau, in stilul lor de viata si in puterea ce o aveau. Caci Cuvantul spune "si Duhul Sfant era cu ei si demonstra cuvintele lor cu semne, si minuni si cu putere".
Vedeti... nu ei si-au pus numele de crestini, ci lumea. Lumea L-a vazut pe Isus in ei. Il vede lumea pe Isus in noi? Unde e puterea noastra? Unde e pasiunea noastra? Unde e credinta noastra? Unde e tot ce a fost si a facut Isus, in noi? Se regasesc astea in noi? Dar stam asa de linistiti in bisericutzele noastre, la programelele noastre, cu cantarile noastre, si cu tot ce facem, ca sa treaca timpul, si El rar e prin biserici, ca mai mult e pe strazi si plange.
Si intrebarea de mai devreme. Ce aveau ucenicii de intr-o zi s-au intors la Dumnezeu 3000 oameni si in a doua zi 5000 oameni? Ei il aveau pe Duhul Sfant, pentru ca asta e singura diferenta intre ei si noi. Duhul Sfant era acolo cu ei, cu putere sa demonstreze tot ce ei spuneau. Noi nu putem sa facem evanghelizare fara Duhul Sfant! Nu am fost niciodata destinati sa facem asta fara El! Nici biserica nu a fost proiectata sa existe fara El. Isus a spus: ok... Eu voi pleca, dar va veni El, Duhul Sfant. Dar hey... la Peniel, nu cumva sa facem loc Duhului Sfant. Ca daca vine El, si ii va umple pe unii cu bucurie si o sa sara si o sa danseze de bucurie sau ce stiu eu cum se va mai manifesta umplerea oamenilor cu Duhul Sfant, o sa ofensam pe unii. Saracii... of... hai sa il scoatem pe Duhul Sfant afara ca sa nu se ofenseze unii. Si asta e ce se intampla. Si facem totul fara El. :) Pentru ca e mai usor sa nu depindem de El, si e mai ok sa avem frica de oameni (ce vor spune x si y? :O ) si Duhul Sfant sa fie afara, decat sa il lasam sa vina sa faca ce vrea in plina slava si glorie si putere. Nu. Eu niciodata! Voi faceti cum vreti.
marți, 20 aprilie 2010
Relatii
Un lucru nou si pentru mine, ce imi da si mie de gandit, e faptul ca multe relatii dintre crestini si necrestini sunt bazate oarecum pe castig: "ce castig din asta?". Poate nu doar din partea crestinilor, dar in special la noi se observa mai bine lucrul asta si arata cam asa: un crestin socializeaza si dezvolta relatii cu cineva care inca nu il are pe Isus, atata timp cat stie ca are o sansa sa il aduca la Dumnezeu. Si cand vede ca nu are nici o sansa, renunta sa mai dezvolte acea relatie de prietenie. Oarecum pare normal ca oamenii sa dezvolte relatii bazate pe gusturi comune, interese comune, etc. E ok. Dar cand lumea priveste la crestini si spun: "mai... tu esti prieten cu mine numai pentru ca sti ca vrei sa ma aduci la Isus. Dar daca ti-as spune ca nu vreau sa vin la Isus in veci si punct, ai mai sta la povesti cu mine? Ai mai fi alaturi de mine?", nu este ok, si deranjeaza.
Si culmea e ca asa facem si noi intre noi. Avem un grup de prieteni, si pe parcurs unii din ei se pierd. Nu mai vin la biserica, nu mai sunt interesati de Dumnezeu, si noi, parca am si uitat de ei. Nici un telefon, nimic, de parca totul se invarte in jurul grupului ce constituie biserica, si oricine iese sau se departeaza, e dat uitarii. Parca niciodata nu am fi avut relatii cu ei.
Si nepasarea... este lucrul pe care il urasc cel mai mult. Si daca cineva imi demonstreaza nepasare in mod repetat, relatia aceea se schimba radical. Dupa parerea mea, unul din cele mai nasoale lucruri intr-o relatie de prietenie, e cand unul demonstreaza in mod repetat ca nu ii pasa de celalalt. Hai ca se intampla sa fi neglijent si nu ai observat. Dar cand in mod repetat se intampla asta, fara ca persoana care demonstreaza nepasare sa isi dea seama si sa se smereasca si sa isi ceara iertare, lucrurile se schimba. Cand o persoana se smereste, oricat de naspa ar fi gresit... daca incepe sa ia seama ca a jignit, ca a ranit, etc si se smereste si isi arata inima pt persoana ranita, atunci e mult mai usor sa existe iertare si vindecare. Dar daca nu... relationarea se schimba. Si vine in mod natural.
Dar multi se opresc doar la iertare, ca doara suntem crestini si trebuie sa trecem peste, si sa iertam. Dar lucrurile nu se rezolva asa. Biblia spune ca daca sti ca cineva are ceva impotriva ta, du-te si rezolva problema cu acea persoana. Si mai spun ca daca tu ai ceva cu cineva, trebuie sa mergi sa rezolvi tot tu, acele probleme. Ce se intampla daca am face asa? Isus aici iti spune: fie ca tu ai gresit sau altul ti-a gresit, fa tu primul pas. Daca am face asa, am vedea oameni alergand unii la altii pentru iertare si reconciliere. Deci... pentru ca lucrurile sa se rezolve, presupune ca cele 2 persoane se deschid una fata de cealalta. Nu inseamna sa spui un "iarta-ma" sec si fara sa areti nici un fel de sentiment de parere de rau, si cealalta persoana sa treaca peste.
Si cand spun ca nu ii pasa de celalalt, nu ma refer ca 90% din timpul petrecut impreuna e ok, radem si ne simtitm bine. Pentru ca noi tindem sa fim politicosi mai tot timpul cand lucrurile sunt bune si frumoase. Dar cand este vobra de un conflict, si nu stim sa renuntam la noi insine si sa ne pese de celalalt, sau sa luam seama la nevoile celorlalti, demonstram ca nu ne pasa.
Si uneori ti se demonstreaza asta din partea multora, dar ti se spune "hey... nu te ofensa... ce e cu ofensa asta? Ce e cu atitudinea asta? Ce e cu demonii astia de ofensa?" Si parca toti se asteapta sa fim roboti, sa fim fara emotii, sa nu suferim, sa nu fim atinsi de atitudinile lor, si de nepasarea lor. Si ei la randul lor, din partea noastra. Astea trebuie sa se schimbe.
Nu noi trebuie sa ne asteptam ca cei jigniti sa fie ok, si sa treaca peste, ci noi trebuie sa fim atenti sa ii tratam pe toti frumos si sa ii respectam si sa ii iubim, si daca am gresit, sa fim atenti la nevoia LOR de a fi atinsi ca sa poata fi vindecati, si relatia sa fie vindecata. De ce? Pentru ca Dumnezeu nu a intentionat ca cineva sa sufere, sau ca cineva sa fie jignit sau ranit de altcineva. El nu a planuit sa inghitim gunoaiele altora, pentru ca in primul rand, Dumnezeu nu a planuit sa existe rahaturi din partea nimanui. Asa ca nu e normal sa ne purtam aiuria, si cand ne purtam aiuria, trebuie sa luam masuri pentru a vindeca relatiile.
Si culmea e ca asa facem si noi intre noi. Avem un grup de prieteni, si pe parcurs unii din ei se pierd. Nu mai vin la biserica, nu mai sunt interesati de Dumnezeu, si noi, parca am si uitat de ei. Nici un telefon, nimic, de parca totul se invarte in jurul grupului ce constituie biserica, si oricine iese sau se departeaza, e dat uitarii. Parca niciodata nu am fi avut relatii cu ei.
Si nepasarea... este lucrul pe care il urasc cel mai mult. Si daca cineva imi demonstreaza nepasare in mod repetat, relatia aceea se schimba radical. Dupa parerea mea, unul din cele mai nasoale lucruri intr-o relatie de prietenie, e cand unul demonstreaza in mod repetat ca nu ii pasa de celalalt. Hai ca se intampla sa fi neglijent si nu ai observat. Dar cand in mod repetat se intampla asta, fara ca persoana care demonstreaza nepasare sa isi dea seama si sa se smereasca si sa isi ceara iertare, lucrurile se schimba. Cand o persoana se smereste, oricat de naspa ar fi gresit... daca incepe sa ia seama ca a jignit, ca a ranit, etc si se smereste si isi arata inima pt persoana ranita, atunci e mult mai usor sa existe iertare si vindecare. Dar daca nu... relationarea se schimba. Si vine in mod natural.
Dar multi se opresc doar la iertare, ca doara suntem crestini si trebuie sa trecem peste, si sa iertam. Dar lucrurile nu se rezolva asa. Biblia spune ca daca sti ca cineva are ceva impotriva ta, du-te si rezolva problema cu acea persoana. Si mai spun ca daca tu ai ceva cu cineva, trebuie sa mergi sa rezolvi tot tu, acele probleme. Ce se intampla daca am face asa? Isus aici iti spune: fie ca tu ai gresit sau altul ti-a gresit, fa tu primul pas. Daca am face asa, am vedea oameni alergand unii la altii pentru iertare si reconciliere. Deci... pentru ca lucrurile sa se rezolve, presupune ca cele 2 persoane se deschid una fata de cealalta. Nu inseamna sa spui un "iarta-ma" sec si fara sa areti nici un fel de sentiment de parere de rau, si cealalta persoana sa treaca peste.
Si cand spun ca nu ii pasa de celalalt, nu ma refer ca 90% din timpul petrecut impreuna e ok, radem si ne simtitm bine. Pentru ca noi tindem sa fim politicosi mai tot timpul cand lucrurile sunt bune si frumoase. Dar cand este vobra de un conflict, si nu stim sa renuntam la noi insine si sa ne pese de celalalt, sau sa luam seama la nevoile celorlalti, demonstram ca nu ne pasa.
Si uneori ti se demonstreaza asta din partea multora, dar ti se spune "hey... nu te ofensa... ce e cu ofensa asta? Ce e cu atitudinea asta? Ce e cu demonii astia de ofensa?" Si parca toti se asteapta sa fim roboti, sa fim fara emotii, sa nu suferim, sa nu fim atinsi de atitudinile lor, si de nepasarea lor. Si ei la randul lor, din partea noastra. Astea trebuie sa se schimbe.
Nu noi trebuie sa ne asteptam ca cei jigniti sa fie ok, si sa treaca peste, ci noi trebuie sa fim atenti sa ii tratam pe toti frumos si sa ii respectam si sa ii iubim, si daca am gresit, sa fim atenti la nevoia LOR de a fi atinsi ca sa poata fi vindecati, si relatia sa fie vindecata. De ce? Pentru ca Dumnezeu nu a intentionat ca cineva sa sufere, sau ca cineva sa fie jignit sau ranit de altcineva. El nu a planuit sa inghitim gunoaiele altora, pentru ca in primul rand, Dumnezeu nu a planuit sa existe rahaturi din partea nimanui. Asa ca nu e normal sa ne purtam aiuria, si cand ne purtam aiuria, trebuie sa luam masuri pentru a vindeca relatiile.
Har si Disciplinare vs Pedeapsa
Harul este un subiect de care multi pastori se feresc, crezand ca va duce la un haos total, si nu inteleg ca harul Lui Dumnezeu este cel care ii schimba pe oameni. Si ceea ce ei predica in biserici, aceea se va manifesta intre ei. Vorbesc despre lege, si legea se manifesta intre ei, si ca rezultat, robie. Vorbesc despre har, si harul se va manifesta intre ei, si ca rezultat, libertate. Ei doar spun ca suntem mantuiti prin har/credinta, nu prin lege/fapte. Asa ar trebui, dar din pacate, tot ce vezi la ei e inca legea: "fa, fa, nu fa, nu fa, nu ai voie, ai voie" care e de fapt... legea. Dar legea duce pe om in robie, in schimb harul este cel care ne schimba. Pentru ca harul este bunatatea lui Dumnezeu demonstrata cand noi nu meritam, si asta mereu ne va atrage inspre El si ne va face sa ne dorim sa fim ca El. Biblia spune "Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?"
Am trecut pe acolo, acu 3 ani. Si mereu auzisem vorbindu-se despre har dar niciodata nu l-am intels cu adevarat. Dar acu 3 ani, cand am dat nas in nas cu harul lui Dumnezeu, m-a marcat atat de profund, incat in fiecare zi cand veneam sa petrec timp cu El, vedeam harul ce mi-il aratase, si stateam zilnic pe covor plangand, pentru ca mintea mea nu putea pricepe cum se poate ca mie, sa mi se arate asa har. Si tot ce imi doream atunci, era sa ii fac pe plac Lui.
Harul mereu va avea ca rezultat dorinta de a-i face pe plac Lui. Si aici vine si partea a doua: disciplinarea.
Pana foarte recent, traiam cu frica asta: "Oare acuma ce o sa mi se intample pentru ca am pacatuit? :-s" Si mereu ma asteptam ceva rau sa mi se intample, desi in ultimii 3 ani El m-a invatat ca nu ma pedepseste pentru pacatele mele, pentru ca Isus a fost deja pedepsit in locul meu. Si stiam asta, si El imi demonstra asta mereu si mereu. Si totusi aveam o frica: in Evrei, Cuvantul lui Dumnezeu spune ca El pedepseste pe copiii pe care ii iubeste.
De curand povesteam cu pastorul meu despre subiectu asta si mi-a spus ca in greaca, cuvantul folosit acolo unde spune "pedepseste", nu inseamna "pedepseste" ci mai degraba "disciplineaza". Si apoi mi-a dat COPY si PASTE la o traducere a cuvantului "disciplinare", si spunea cam asa: "a disciplina = a duce pe cineva intr-un proces de invatare, excluzand pedeapsa".
Am cautat pe net traducerea cuvantului disciplinat si am gasit ca disciplinat inseamna "unul care se supune DE BUNA VOIE regulilor".
Si am ramas socat. Nu imi venea sa cred ca ceea ce insemna "disciplinare" era de fapt tot ce Dumnezeu facuse cu mine in ultimii ani: imi demonstra har, si producea in mine o dorinta de a ma supune Lui. Si asta, nu prin pedeapsa... ci prin dragoste si Har. Asta inseamna ca El disciplineaza pe copiii pe care ii iubeste. Aratandu-le dragoste si har, creeaza in ei o dorinta de a se supune ei insisi, din proprie initiativa, Lui.
Si Dumnezeu imi vorbea mereu si mereu despre asta, si imi spunea:
"Iosif... E atata de uman si e de simplu sa pedepsesti pe cineva cand iti greseste, mai ales daca e din nou si din nou. Dar e Dumnezeiesc, e supranatural, sa ierti din nou si din nou cand cineva iti greseste repetat. Asa sunt Eu."
Si imi place ce spunea Bill Johnson intr-un articol postat de el pe net. A punctat cateva idei foarte tari. Spunea asa:
1) Harul a biruit judecata
2) Dumnezeu a vrut ca omul sa Il iubeasca din proprie initiativa, nu fortat. Daca ne-ar pedepsi, l-am sluji din frica si nu din dragoste. Si care din voi ar vrea sa fie iubit de sot/sotie doar pt ca se tem de voi? Vreti sa fiti iubiti pentru ca ei va descopera si raman fascinati de voi, si sunt atrasi de voi. Vreti sa fiti iubiti din initiativa lor. Asa, da... asa dragostea are valoare. Dar dragostea cu forta nu se poate. In dragoste nu este frica. Caci dragostea a izgonit frica.
3) Lumea aude ideea asta promovata de biserica: "Mania lui Dumnezeu e turnata peste voi, si daca nu va pocaiti o sa va nenoroceasca". Si ei aud asta despre Dumnezeu, si intrebarea lor e: "De ce as vrea vreodata sa slujesc unui asa Dumnezeu?"
Dar lucrurile care se intampla, nu sunt "mania Lui revarsata", ci sunt consecintele faptului ca biserica nu a invatat sa domneasca, sa faca ce Isus i-a poruncit sa faca, sa ia autoritate si sa schimbe situatii. Sunt consecinte ale pacatelor oamenilor, prin care au iesit de sub protectia lui Dumnezeu si au deschis usi largi imparatiei intunericului imputernicindu-l pe satan sa lucreze ce si cum vrea.
Este ca si cand o fata face sex in afara casatoriei si ramane insarcinata. Asta nu e pedeapsa Lui, si ce o consecinta a pacatului ei.
Nu degeaba Dumnezeu spune: daca o sa va pocaiti (o sa va intoarceti sub autoritatea si protectia mea) eu am sa vin si ... "I will undo"... adica o sa repar toate lucrurile astea care nu sunt ok... am sa va vindec tara. Asta e dorinta Lui. Asteapta ca oamenii sa ii raspunda, sa se intoarca la El. Iar cei care umbla cu El in dragostea Lui, chiar daca mai cad, El ii disciplineaza in dragoste. Adica prin dragoste creeaza in ei o dorinta dupa neprihanire si ascultare.
Am trecut pe acolo, acu 3 ani. Si mereu auzisem vorbindu-se despre har dar niciodata nu l-am intels cu adevarat. Dar acu 3 ani, cand am dat nas in nas cu harul lui Dumnezeu, m-a marcat atat de profund, incat in fiecare zi cand veneam sa petrec timp cu El, vedeam harul ce mi-il aratase, si stateam zilnic pe covor plangand, pentru ca mintea mea nu putea pricepe cum se poate ca mie, sa mi se arate asa har. Si tot ce imi doream atunci, era sa ii fac pe plac Lui.
Harul mereu va avea ca rezultat dorinta de a-i face pe plac Lui. Si aici vine si partea a doua: disciplinarea.
Pana foarte recent, traiam cu frica asta: "Oare acuma ce o sa mi se intample pentru ca am pacatuit? :-s" Si mereu ma asteptam ceva rau sa mi se intample, desi in ultimii 3 ani El m-a invatat ca nu ma pedepseste pentru pacatele mele, pentru ca Isus a fost deja pedepsit in locul meu. Si stiam asta, si El imi demonstra asta mereu si mereu. Si totusi aveam o frica: in Evrei, Cuvantul lui Dumnezeu spune ca El pedepseste pe copiii pe care ii iubeste.
De curand povesteam cu pastorul meu despre subiectu asta si mi-a spus ca in greaca, cuvantul folosit acolo unde spune "pedepseste", nu inseamna "pedepseste" ci mai degraba "disciplineaza". Si apoi mi-a dat COPY si PASTE la o traducere a cuvantului "disciplinare", si spunea cam asa: "a disciplina = a duce pe cineva intr-un proces de invatare, excluzand pedeapsa".
Am cautat pe net traducerea cuvantului disciplinat si am gasit ca disciplinat inseamna "unul care se supune DE BUNA VOIE regulilor".
Si am ramas socat. Nu imi venea sa cred ca ceea ce insemna "disciplinare" era de fapt tot ce Dumnezeu facuse cu mine in ultimii ani: imi demonstra har, si producea in mine o dorinta de a ma supune Lui. Si asta, nu prin pedeapsa... ci prin dragoste si Har. Asta inseamna ca El disciplineaza pe copiii pe care ii iubeste. Aratandu-le dragoste si har, creeaza in ei o dorinta de a se supune ei insisi, din proprie initiativa, Lui.
Si Dumnezeu imi vorbea mereu si mereu despre asta, si imi spunea:
"Iosif... E atata de uman si e de simplu sa pedepsesti pe cineva cand iti greseste, mai ales daca e din nou si din nou. Dar e Dumnezeiesc, e supranatural, sa ierti din nou si din nou cand cineva iti greseste repetat. Asa sunt Eu."
Si imi place ce spunea Bill Johnson intr-un articol postat de el pe net. A punctat cateva idei foarte tari. Spunea asa:
1) Harul a biruit judecata
2) Dumnezeu a vrut ca omul sa Il iubeasca din proprie initiativa, nu fortat. Daca ne-ar pedepsi, l-am sluji din frica si nu din dragoste. Si care din voi ar vrea sa fie iubit de sot/sotie doar pt ca se tem de voi? Vreti sa fiti iubiti pentru ca ei va descopera si raman fascinati de voi, si sunt atrasi de voi. Vreti sa fiti iubiti din initiativa lor. Asa, da... asa dragostea are valoare. Dar dragostea cu forta nu se poate. In dragoste nu este frica. Caci dragostea a izgonit frica.
3) Lumea aude ideea asta promovata de biserica: "Mania lui Dumnezeu e turnata peste voi, si daca nu va pocaiti o sa va nenoroceasca". Si ei aud asta despre Dumnezeu, si intrebarea lor e: "De ce as vrea vreodata sa slujesc unui asa Dumnezeu?"
Dar lucrurile care se intampla, nu sunt "mania Lui revarsata", ci sunt consecintele faptului ca biserica nu a invatat sa domneasca, sa faca ce Isus i-a poruncit sa faca, sa ia autoritate si sa schimbe situatii. Sunt consecinte ale pacatelor oamenilor, prin care au iesit de sub protectia lui Dumnezeu si au deschis usi largi imparatiei intunericului imputernicindu-l pe satan sa lucreze ce si cum vrea.
Este ca si cand o fata face sex in afara casatoriei si ramane insarcinata. Asta nu e pedeapsa Lui, si ce o consecinta a pacatului ei.
Nu degeaba Dumnezeu spune: daca o sa va pocaiti (o sa va intoarceti sub autoritatea si protectia mea) eu am sa vin si ... "I will undo"... adica o sa repar toate lucrurile astea care nu sunt ok... am sa va vindec tara. Asta e dorinta Lui. Asteapta ca oamenii sa ii raspunda, sa se intoarca la El. Iar cei care umbla cu El in dragostea Lui, chiar daca mai cad, El ii disciplineaza in dragoste. Adica prin dragoste creeaza in ei o dorinta dupa neprihanire si ascultare.
luni, 19 aprilie 2010
Biserici din ziua de azi
In ultimul timp tot mai des apuc sa vorbesc cu oamenii despre subiectul asta. Observ ca multe biserici in romania sunt atata de preocupate sa isi umple PROGRAMELE cu ceva, doar sa treaca timpul, si nu isi dau seama cat de penibili au ajuns, si ca nu este loc si pt Duhul Sfant de programele lor.
Ca sa nu mai spun ca, in multe biserici, nu auzi alte predici decat: fetele sa nu poarte pantaloni, cercei, inele etc, sau auzi povestite intamplarile din biblie. Si astia sunt pastorii care sunt platiti ca toata saptamana sa nu faca altceva decat sa se roage si sa petreaca timp cu El, si sa primeasca revelatie pt ca sa aiba ce sa dea bisericii. Si in schimb... se ocupa de nimicuri. Sunt atat de departe de ceea ce bisericile ar trebui sa fie. Bisericile inca nu au invatat sa domneasca cu Isus. Ei doar... traiesc in fanteziile lor, unii mintindu-se pe ei insisi, si e trist, pt ca e vina pastorilor care pastoresc dar nu au nimic de dat. Si in cazurile astea, biserica exista pentru bunul trai al pastorului, si nu invers, cand pastorul ar trebui sa existe pentru ca sa se asigure ca biserica primeste hrana de care are nevoie ca sa creasca si sa se dezvlote. Si tot cu biberonul spiritual, si tot cu povesti din biblie, povestite si re-povestite.
Acu cativa ani am fost invitat la o conferinta ca sa slujim la inchinare, si inainte sa inceapa inchinarea, vine unul din organizatori si a spus: "va rog sa nu va manifestati pe scena... fara sarit si chestii de genu asta". Nu ca as fi planuit eu sa sar pe scena, dar ma uitam la unul din cei cu care cantam si am spus: "deci se pare ca daca Duhul Sfant o sa vina, o sa ma scoata pe sus din sala". Si ma intrebam care era scopul acelei conferinte. Cei ce o conduceau erau atata de preocupati sa nu jigneasca pe cei care ar fi din bisericile baptiste sau penticostale, si nu erau preocupati de ceea ce Duhul Sfant voia sa faca acolo. In loc sa dea loc Duhului Sfant sa vina si sa faca tot ceea ce ar vrea El sa lucreze, ei erau procupati sa nu ofenseze pe unii care nu ar putea accepta tot ceea ce Duhul Sfant ar putea face.
Si ma gandeam "What a waste... ce pierdere... ce putea fi, si ce a fost." Si adevarul e ca atunci cand Duhul Sfant vine, unii oameni vor imbratisa ceea ce El va face, si altii vor respinge. Insa unii sunt atata de preocupati sa nu plece lumea ofensata, ca mai degraba il exclud pe Duhul Sfanr decat sa dismiss... sa dea liber celor ce nu vor sa urmeze ceea ce Duhul Sfant ar vrea sa faca. Ma gandeam cum ar fi aratat intalnirea aia adaca Duhul Sfant ar fi venit cu putere ca sa elibereze pe oameni. Ce tare ar fi fost... sau sa ii restaureze pe unii, sa ii scoata din depresie, si sa aduca bucuria Lui in vietile lor. Sau unii sa fie botezati in Duhul Sfant. Sau... macar sa auzim un cuvant care sa fie hrana tare, despre credinta sau despre har sau despre ce inseamna sa domnesti cu Isus in viata si peste situatii. Dar asta va fi un alt subiect, alta data.
Ca sa nu mai spun ca, in multe biserici, nu auzi alte predici decat: fetele sa nu poarte pantaloni, cercei, inele etc, sau auzi povestite intamplarile din biblie. Si astia sunt pastorii care sunt platiti ca toata saptamana sa nu faca altceva decat sa se roage si sa petreaca timp cu El, si sa primeasca revelatie pt ca sa aiba ce sa dea bisericii. Si in schimb... se ocupa de nimicuri. Sunt atat de departe de ceea ce bisericile ar trebui sa fie. Bisericile inca nu au invatat sa domneasca cu Isus. Ei doar... traiesc in fanteziile lor, unii mintindu-se pe ei insisi, si e trist, pt ca e vina pastorilor care pastoresc dar nu au nimic de dat. Si in cazurile astea, biserica exista pentru bunul trai al pastorului, si nu invers, cand pastorul ar trebui sa existe pentru ca sa se asigure ca biserica primeste hrana de care are nevoie ca sa creasca si sa se dezvlote. Si tot cu biberonul spiritual, si tot cu povesti din biblie, povestite si re-povestite.
Acu cativa ani am fost invitat la o conferinta ca sa slujim la inchinare, si inainte sa inceapa inchinarea, vine unul din organizatori si a spus: "va rog sa nu va manifestati pe scena... fara sarit si chestii de genu asta". Nu ca as fi planuit eu sa sar pe scena, dar ma uitam la unul din cei cu care cantam si am spus: "deci se pare ca daca Duhul Sfant o sa vina, o sa ma scoata pe sus din sala". Si ma intrebam care era scopul acelei conferinte. Cei ce o conduceau erau atata de preocupati sa nu jigneasca pe cei care ar fi din bisericile baptiste sau penticostale, si nu erau preocupati de ceea ce Duhul Sfant voia sa faca acolo. In loc sa dea loc Duhului Sfant sa vina si sa faca tot ceea ce ar vrea El sa lucreze, ei erau procupati sa nu ofenseze pe unii care nu ar putea accepta tot ceea ce Duhul Sfant ar putea face.
Si ma gandeam "What a waste... ce pierdere... ce putea fi, si ce a fost." Si adevarul e ca atunci cand Duhul Sfant vine, unii oameni vor imbratisa ceea ce El va face, si altii vor respinge. Insa unii sunt atata de preocupati sa nu plece lumea ofensata, ca mai degraba il exclud pe Duhul Sfanr decat sa dismiss... sa dea liber celor ce nu vor sa urmeze ceea ce Duhul Sfant ar vrea sa faca. Ma gandeam cum ar fi aratat intalnirea aia adaca Duhul Sfant ar fi venit cu putere ca sa elibereze pe oameni. Ce tare ar fi fost... sau sa ii restaureze pe unii, sa ii scoata din depresie, si sa aduca bucuria Lui in vietile lor. Sau unii sa fie botezati in Duhul Sfant. Sau... macar sa auzim un cuvant care sa fie hrana tare, despre credinta sau despre har sau despre ce inseamna sa domnesti cu Isus in viata si peste situatii. Dar asta va fi un alt subiect, alta data.
Primul Meu Articol
Azi m-am gandit sa am si eu un spatiu al meu, unde sa pot posta toate lucrurile interesante ce le invat pe parcurs in viata, in special ce ma invata Tati meu scump si drag :x Asa ca m-am gandit ca cel mai simplu ar fi sa imi fac un blog, si sper ca in timp, cuiva ii vor folosi toate posturile mele. Wow... this is my first... article? :))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
